Epicondilita (cotul tenismenului): de ce doare cotul si ce tratament functioneaza

Durerea apare de obicei fără un moment clar de început. Într-o zi, ridicarea unei cești de cafea devine neplăcută, strângerea mâinii doare, iar răsucirea cheii în ușă cere un efort care înainte nu exista. Cotul nu s-a lovit de nimic, iar durerea nu vine din articulație, ci dintr-un punct precis de pe partea exterioară a acesteia.

Epicondilita este o afecțiune a tendoanelor care se prind pe proeminențele osoase ale cotului, apărută prin suprasolicitare repetată. Este cunoscută popular drept cotul tenismenului sau, mai pe scurt, boala tenismenului, afecțiune pe care unii o numesc și boala cotul tenismenului, deși majoritatea persoanelor afectate nu au jucat tenis niciodată. Partea cea mai încurajatoare este că, în marea majoritate a cazurilor, afecțiunea se rezolvă fără intervenție chirurgicală.

Articol creat de echipa Fiziolife Estetique și validat medical de Dr. Răsvan Constantinescu, medic specialist recuperare, medicină fizică și balneologie, care stabilește diagnosticul și întocmește planul de recuperare după consultație.

Cuprins

• Ce este epicondilita
• De ce numele afecțiunii induce în eroare
• Laterală sau medială: cele două forme
• Cine face epicondilită
• Cum se manifestă
• Cum se pune diagnosticul
• Ce funcționează, conform dovezilor
• Când merită consultul
• Întrebări frecvente
• Surse

Ce este epicondilita

Epicondilita cotului, pe scurt epicondilita, este cea mai frecventă cauză de durere la nivelul acestei articulații. La capătul de jos al osului brațului există două proeminențe osoase, numite epicondili: una pe partea exterioară a cotului, numită epicondil lateral, și una pe partea interioară, numită epicondil medial. Pe aceste proeminențe se prind tendoanele mușchilor care mișcă încheietura mâinii și degetele.

Atunci când acești mușchi sunt solicitați repetat, tendonul de la locul de prindere suferă microleziuni. Dacă solicitarea continuă, structura tendonului se modifică, iar durerea apare exact în punctul de inserție. Aceasta este epicondilita.

Afecțiunea apare cel mai frecvent după vârsta de 40 de ani, cu incidența maximă între 45 și 54 de ani. Afectează în mod egal femeile și bărbații, iar studiile arată că în peste 95% dintre cazuri este vizat brațul dominant, ceea ce face ca epicondilita la mâna dreaptă, prescurtat uneori epicondilita dex, să fie varianta întâlnită cel mai des. Prevalența în populația generală este estimată între 1% și 3%.

De ce tocmai acest punct

Tendonul cel mai frecvent implicat în forma laterală aparține mușchiului scurt extensor radial al carpului, o structură care intră în acțiune practic la fiecare mișcare de prindere. Solicitarea aproape permanentă explică de ce această formă este cea mai întâlnită.

Un al doilea element care contribuie este aportul de sânge. Zona în care tendonul se prinde de os primește mai puțin sânge decât corpul mușchiului, iar acest aport redus încetinește refacerea după microleziuni. Când solicitarea se repetă înainte ca refacerea să fie completă, modificările se acumulează în timp.

De ce numele afecțiunii induce în eroare

Terminația din denumire sugerează o inflamație, iar aceasta este cea mai răspândită neînțelegere legată de această afecțiune. Studiile histologice arată însă altceva.

Analiza țesutului prelevat de la pacienți operați a arătat absența celulelor inflamatorii clasice, adică lipsa macrofagelor, a limfocitelor și a neutrofilelor. Ceea ce se găsește în schimb este un proces degenerativ: fibre de colagen dezorganizate, microrupturi, proliferare de fibroblaste și vase de sânge nou formate, dispuse dezordonat.

Fenomenul poartă numele de tendinoză. Literatura de specialitate folosește tot mai frecvent termenii tendinopatie de cot, epicondilalgie sau epicondilită humerală, mai exacți decât denumirea clasică.

Ce se întâmplă de fapt în tendon

Procesul începe cu microleziuni apărute la solicitări repetate. Organismul inițiază refacerea, însă dacă solicitarea continuă, refacerea rămâne incompletă. În locul fibrelor de colagen aliniate ordonat apar fibre dezorganizate, mai slabe din punct de vedere mecanic, alături de vase de sânge nou formate și de terminații nervoase care contribuie la durere.

Această modificare structurală explică două observații frecvente. Durerea persistă adesea săptămâni sau luni, iar afecțiunea revine dacă activitatea inițială se reia înainte ca tendonul să se fi refăcut complet.

De ce contează această distincție

Consecința practică este directă și explică multe situații în care tratamentul pare să nu funcționeze. Dacă problema nu este în principal o inflamație, atunci medicamentele antiinflamatoare reduc durerea, însă nu acționează asupra cauzei structurale.

În schimb, tratamentele care stimulează refacerea tendonului acționează exact acolo unde se află problema. Aceasta este explicația pentru care exercițiile de încărcare progresivă și terapia cu unde de șoc au rezultate durabile, iar înțelegerea acestui mecanism ajută la alegerea corectă a planului de recuperare.

Laterală sau medială: cele două forme

Locul durerii indică forma afecțiunii. Epicondilita laterală a cotului este forma cea mai frecventă, iar diferența față de cea medială are consecințe directe asupra exercițiilor recomandate.

Criteriu	Epicondilită laterală	Epicondilită medială
Denumire populară	cotul tenismenului (cot de tenismen)	cotul jucătorului de golf
Unde doare	partea exterioară a cotului	partea interioară a cotului
Tendoanele afectate	extensorii încheieturii mâinii	flexorii și pronatorii
Mișcarea care declanșează	întinderea încheieturii, apucarea obiectelor	îndoirea încheieturii, răsucirea antebrațului
Frecvență	forma cea mai întâlnită	10% până la 20% dintre cazuri

Forma laterală, numită și epicondilita externă, este de departe cea mai frecventă. Forma medială se asociază uneori cu iritarea nervului ulnar, ceea ce poate adăuga furnicături la degetul mic și la inelar. Acest detaliu se verifică la examinarea clinică, deoarece schimbă planul de tratament.

Un reper simplu de orientare

Există un test pe care oricine îl poate face acasă pentru a-și da seama despre care formă este vorba. Cu cotul întins și palma orientată în jos, ridicarea mâinii din încheietură împotriva unei rezistențe ușoare provoacă durere pe partea exterioară în forma laterală. Aceeași mișcare executată invers, cu îndoirea încheieturii, provoacă durere pe partea interioară în forma medială.

Observația oferă o primă orientare, însă nu înlocuiește examinarea medicală, deoarece mai multe afecțiuni ale cotului produc simptome asemănătoare.

Cine face epicondilită

Denumirea populară creează o confuzie utilă de lămurit: doar între 5% și 10% dintre persoanele diagnosticate practică tenisul. Afecțiunea este mult mai frecventă în afara terenului de sport.

Factorul comun nu este sportul, ci mișcarea repetitivă a încheieturii mâinii, combinată cu prinderea fermă a unui obiect. Studiile populaționale arată că asocierea dintre mișcări repetitive și efort susținut crește semnificativ riscul, mult peste efectul fiecărui factor luat separat.

• Profesii manuale: zidari, instalatori, tâmplari, zugravi, bucătari, mecanici
• Lucrul prelungit la calculator, în special cu mouse-ul și tastatura în poziții nefavorabile
• Activități casnice repetate: grădinărit, curățenie, gătit, purtarea sacoșelor
• Sporturi cu racheta: tenis, squash, badminton, tenis de masă
• Ridicarea repetată de greutăți cu palma orientată în jos

Lucrul la calculator, cauza cel mai des trecută cu vederea

Pentru multe dintre persoanele care ajung la consultație, activitatea declanșatoare nu este una intensă, ci una banală, repetată ore întregi. Folosirea mouse-ului menține încheietura într-o poziție ușor întinsă, iar degetele execută mii de apăsări pe zi, fiecare cu o contracție a acelorași mușchi.

Câteva ajustări simple reduc semnificativ solicitarea: sprijinirea antebrațului pe birou în loc de menținerea lui în aer, poziționarea mouse-ului aproape de corp, folosirea unui suport pentru încheietură și pauze scurte la fiecare oră. Aceste măsuri nu înlocuiesc tratamentul, însă reduc considerabil riscul de reapariție după recuperare.

Această realitate are o parte încurajatoare. Dacă activitatea declanșatoare poate fi identificată, ea poate fi și ajustată, iar ajustarea reprezintă prima măsură care oprește întreținerea problemei.

Cum se manifestă

Cotul tenismenului: simptomele sunt ușor de recunoscut, iar identificarea lor devreme face diferența între o recuperare scurtă și una care se prelungește luni de zile.

Tabloul clinic este caracteristic, iar recunoașterea lui devreme scurtează considerabil durata recuperării.

• Durere într-un punct precis pe partea exterioară sau interioară a cotului, care se poate atinge cu degetul
• Durere care coboară pe antebraț, uneori până la încheietura mâinii
• Slăbiciune la prindere: obiectele scapă din mână, iar salutul cu strângere de mână devine neplăcut
• Durere la mișcări obișnuite: ridicarea cănii, răsucirea cheii, deschiderea unui borcan, folosirea șurubelniței
• Rigiditate dimineața, care se ameliorează după câteva mișcări
• Sensibilitate la apăsare exact în punctul de prindere a tendonului

Evoluția tipică începe cu un disconfort resimțit doar după activitate intensă. Cu timpul, dacă solicitarea continuă, durerea apare la eforturi tot mai mici și, în final, și în repaus. Momentul optim pentru evaluare este prima etapă, când modificările tendonului răspund cel mai bine la măsuri simple.

Cum se pune diagnosticul

Diagnosticul se stabilește, în majoritatea situațiilor, prin examinare clinică. Este o veste bună pentru oricine amână programarea din cauza investigațiilor pe care și le imaginează necesare.

Medicul localizează prin palpare punctul dureros și aplică teste specifice, în care pacientul execută o mișcare împotriva unei rezistențe. Reproducerea durerii în punctul caracteristic confirmă diagnosticul. Examinarea durează câteva minute și nu presupune niciun disconfort semnificativ.

Când sunt necesare investigații

Investigațiile imagistice se recomandă selectiv, atunci când tabloul nu este tipic sau când trebuie excluse alte cauze de durere de cot. Ecografia musculo-scheletală poate evidenția modificările din tendon, radiografia exclude problemele osoase, iar rezonanța magnetică se rezervă situațiilor complexe.

Diagnosticul diferențial include artroza cotului, sindromul de tunel radial, bursita și iritarea nervului ulnar. Distincția se face clinic, iar identificarea corectă este esențială, pentru că fiecare dintre aceste situații are un tratament diferit.

Ce funcționează, conform dovezilor

Perspectiva este una încurajatoare: între 80% și 95% dintre pacienți se recuperează fără intervenție chirurgicală, iar opțiunile disponibile astăzi sunt susținute de studii solide.

Ajustarea activității

Prima măsură este reducerea sau modificarea mișcării care întreține problema. Nu înseamnă imobilizare completă, ci evitarea gesturilor care produc durere, pentru un interval stabilit împreună cu medicul. Repausul total prelungit slăbește musculatura și încetinește refacerea.

Exercițiile de încărcare progresivă

Această componentă este cea mai importantă pe termen lung. Exercițiile în care mușchiul lucrează în timp ce se alungește, cunoscute drept exerciții excentrice, stimulează refacerea structurii tendonului.

O analiză a literaturii publicate între 2019 și 2024 arată că exercițiile excentrice asociate cu terapie manuală au produs ameliorări ale durerii de până la 42% și îmbunătățiri funcționale de până la 35%. Exercițiile specifice se învață sub îndrumare, prin kinetoterapie, apoi se continuă acasă.

Terapia cu unde de șoc

Pentru formele care persistă, terapia cu unde de șoc are una dintre cele mai solide baze de dovezi. O meta-analiză a 13 studii randomizate, cu 1.035 de pacienți, a arătat rezultate superioare atât la nivelul durerii, cât și al forței de prindere, comparativ cu alte metode.

Infiltrațiile

Infiltrațiile locale rămân o opțiune utilă pentru controlul rapid al durerii, atunci când aceasta limitează sever activitatea zilnică. Alegerea se face de către medic, în funcție de stadiu și de răspunsul la celelalte măsuri.

Cum se compară cele două abordări

Această comparație este cea mai utilă informație pentru cineva care trebuie să aleagă.

O meta-analiză din 2024, care a reunit șase studii randomizate, a comparat direct terapia cu unde de șoc și infiltrația locală cu corticosteroid. Rezultatul este clar și nuanțat: infiltrația dă rezultate mai bune pe termen scurt, la o lună, în timp ce undele de șoc oferă rezultate superioare pe termen lung, la trei și la șase luni, atât pentru durere, cât și pentru recuperarea funcției. Rata efectelor adverse ușoare a fost asemănătoare.

Obiectiv	Infiltrație locală	Unde de șoc
Ameliorare la o lună	superioară	mai redusă
Rezultat la 3 și 6 luni	mai slab	superior
Mod de acțiune	reduce durerea local	stimulează refacerea tendonului
Efecte adverse ușoare	frecvență asemănătoare	frecvență asemănătoare

Concluzia practică nu este că una dintre metode este mai bună în general, ci că fiecare răspunde unui obiectiv diferit. Cele două se pot chiar succeda într-un plan bine construit, iar decizia se ia la consultație, în funcție de stadiu și de prioritățile pacientului.

Planul complet se stabilește la evaluare. La Fiziolife Estetique, consultul este realizat de medici specialiști, parte din echipa medicală a clinicii din București. Accesul se face rapid, fără trimitere și fără liste de așteptare, iar programarea se poate face direct sau prin datele de contact.

Când merită consultul

O evaluare de specialitate scurtează drumul, mai ales pentru că exercițiile corecte trebuie învățate sub îndrumare, iar exercițiile nepotrivite stadiului pot întreține problema.

Situații în care evaluarea aduce cel mai mult

• Durerea persistă peste două sau trei săptămâni, în ciuda reducerii activității
• Obiectele scapă din mână sau strângerea a slăbit vizibil
• Durerea apare și în repaus sau tulbură somnul
• Apar furnicături sau amorțeli la degete
• Activitatea profesională este afectată
• Episoadele revin periodic, după perioade de ameliorare

Ce presupune evaluarea

Consultația stabilește forma afecțiunii, stadiul, factorul declanșator și eventualele afecțiuni asociate. Pe baza acestor elemente se construiește planul, care combină de regulă ajustarea activității, programul de exerciții și, unde este cazul, o procedură efectuată în cabinet.

Reevaluarea după câteva săptămâni permite ajustarea planului în funcție de răspuns. Recuperarea completă necesită de obicei câteva luni, însă ameliorarea devine evidentă mult mai devreme, iar revenirea la activitățile obișnuite este obiectivul realist pentru majoritatea pacienților.

Întrebări frecvente

Cât durează până trece epicondilita?

Recuperarea completă durează de regulă între câteva săptămâni și câteva luni, în funcție de stadiu și de respectarea programului. Ameliorarea durerii apare mult mai devreme decât refacerea completă a tendonului, motiv pentru care exercițiile se continuă și după dispariția simptomelor.

Trebuie să opresc complet activitatea?

Nu. Repausul total prelungit slăbește musculatura și încetinește refacerea. Se recomandă evitarea gesturilor care produc durere și menținerea celorlalte activități, în limitele stabilite împreună cu medicul.

Ajută orteza pentru cot?

Orteza aplicată pe antebraț poate reduce disconfortul în timpul activității, prin modificarea punctului de solicitare a tendonului. Este o măsură de sprijin utilă pe termen scurt, care completează tratamentul, fără a-l înlocui.

De ce doare deși nu am jucat niciodată tenis?

Doar între 5% și 10% dintre persoanele diagnosticate practică tenisul. Denumirea de cotul jucătorului de tenis reflectă originea istorică a descrierii, nu profilul actual al pacienților. Cauza reală este mișcarea repetitivă a încheieturii combinată cu prinderea fermă, întâlnită în numeroase profesii manuale, la lucrul prelungit la calculator și în activitățile casnice.

Este nevoie de operație?

În marea majoritate a cazurilor, nu. Între 80% și 95% dintre pacienți se recuperează cu tratament conservator. Intervenția chirurgicală se ia în discuție doar după aproximativ șase luni de tratament corect urmat, fără rezultat.

Care este diferența față de forma medială?

Forma laterală, cunoscută drept cotul tenismenului, afectează partea exterioară a cotului și tendoanele care întind încheietura. Forma medială afectează partea interioară și tendoanele care o îndoaie. Ambele apar prin suprasolicitare, însă exercițiile recomandate diferă.

Pot face exercițiile singur, acasă?

Programul de exerciții epicondilită se continuă acasă, însă tehnica se învață inițial sub îndrumare. Executate incorect sau cu o încărcare nepotrivită stadiului, exercițiile pot întreține durerea, motiv pentru care prima etapă se parcurge împreună cu specialistul.

Surse

• Buchanan BK, Varacallo M, Lateral Epicondylitis (Tennis Elbow), StatPearls Publishing — date privind procesul degenerativ și absența celulelor inflamatorii; ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK431092, accesat 27.07.2026
• Zhang L et al., Extracorporeal Shock Wave Therapy Versus Local Corticosteroid Injection for Chronic Lateral Epicondylitis: A Systematic Review with Meta-Analysis of Randomized Controlled Trials, Orthopaedic Surgery 2024 (6 studii randomizate) — pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11541127, accesat 27.07.2026
• Yao G, Chen J, Duan Y, Chen X, Efficacy of Extracorporeal Shock Wave Therapy for Lateral Epicondylitis: A Systematic Review and Meta-Analysis, BioMed Research International 2020 (13 studii, 1.035 de pacienți)
• Advances in the Diagnosis, Management, and Rehabilitation of Lateral Epicondylitis, sinteză a literaturii 2019-2024 — date privind exercițiile excentrice și terapia manuală

Despre acest articol

Autor: Echipa Fiziolife Estetique

Validat medical de: Dr. Răsvan Constantinescu, medic specialist recuperare, medicină fizică și balneologie. Dr. Constantinescu examinează pacientul, stabilește forma și stadiul afecțiunii și întocmește planul de recuperare după consultație.

Ultima revizuire: 27.07.2026

Acest articol are caracter informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Diagnosticul și planul de tratament se stabilesc individual, de către medic, după examinare clinică.